13 aprilie 2022
În Monitorul Oficial nr. 328 din 04.04.2022 a fost publicat Ordinul nr. 366/25.03.2022 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2022, iar în Monitorul Oficial nr.
10 aprilie 2022
După o perioadă de așteptare de 2 ani, legiuitorul ne pune la dispoziție și Parlamentul adoptă noua lege privind măsurile de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, Legea 140/2022.
4 februarie 2022
Situații în care nu se anulează permisul în contextul săvârșirii infracțiunii de conducere a vehiculelor sub influența alcoolului. Articol actualizat cu modificările legislative intervenite.
23 ianuarie 2022
Având în vedere iminența falimentului City Insurance – unul dintre cei mai mari jucători pe piața asigurărilor, persoanele fizice și companiile asigurate sau care au de recuperat prejudicii cauzate de asigurați ai City Insurance, au la dispoziție…
16 ianuarie 2022
În legislața națională, prevederile art. 2 lit. t1) din Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului definesc moneda virtuală drept „o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau…
19 noiembrie 2021
Curtea Constituţională a validat noua Lege a dării în plată, respingând excepţia de neconstituţionalitate cu privire la modificările aduse, cu excepţia actualizării art. 8.alin (5).
11 august 2021
Partea a II-a: categoria „potențialilor cumpărători”


