Criptomonedele sunt monedele digitale, virtuale, nebancare (en. cryptocurrencies, cyptoassets, virtual currencies) – o reprezentare digitală a valorii sau a drepturilor care pot fi transferate și stocate electronic, utilizând tehnologia registrelor distribuite sau o tehnologie similară (ex. blockchain).
În legislața națională, prevederile art. 2 lit. t1) din Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului definesc moneda virtuală drept „o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb şi poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată electronic”.
La data prezentă nu există reglementare europeană privitoare la criptomonede, ci numai Propunerea de Regulament al Parlamentului European și Consiliului privind piețele criptoactivelor din 24 septembrie 2020, care face parte din pachetul privind finanțele digitale adoptat de Comisia Europeană la aceeași dată, aflându-se în stadiul de proiect legislativ.
Criptomoneda nu trebuie confundată cu moneda electronică, care face obiectul Legii nr. 210/2019 privind activitatea de emitere de monedă electronică și care este definită ca valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanţă asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operaţiuni de plată şi care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică.
Regimul fiscal al criptomonedelor în România este într-un stadiu incipient, forțat de nevoile actuale, reale ale pieței financiare non bancare.
Prin urmare, persoanele fizice care obțin venituri din acest tip de tranzacții sunt obligate să le declare prin depunerea declarației unice și să plătească impozitele și taxele specifice. Pentru contribuabilii cu rezidența fiscală în România, obligația de a declara veniturile din criptomonede prin declarația unică există indiferent dacă acestea sunt obținute din România sau din străinătate.
Câștigul obținut din tranzacționarea cu criptomonede se supun categoriei veniturilor din alte surse, astfel încât se datorează impozit pe venit și contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS), dar nu și contribuției de asigurări sociale (CAS).
Cota de 10% reprezentată de impozitul pe venit se aplică asupra câștigului obținut din transferul de monedă virtuală, nu asupra venitului brut. Pentru a se stabili baza de impunere, din prețul de vânzare a monedelor virtuale se poate deduce prețul de achiziție a acestora, precum și costurile directe aferente tranzacțiilor.
În ceea ce privește situația firmelor plătitoare de impozit pe profit, conform prevederilor art. 14 Cod fiscal, impozitul pe profit se aplică asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate. Acesta se va determina prin aplicarea cotei specifice de impozitare de 16% asupra profitului impozabil, determinat în conformitate cu dispozițiile art. 19 Cod fiscal.
Veniturile obținute ca urmare a tranzacționării cu criptomonede vor fi luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal. Dacă rezultatul fiscal este pozitiv, acesta va fi considerat profit impozabil și, în consecință, asupra acestuia se va aplica cota de impozitare. Dacă, în schimb, rezultatul fiscal este negativ, acesta va fi considerat pierdere fiscală ce urmează a fi recuperată conform dispozițiilor art. 31 Cod fiscal.
În ipoteza societăților plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul se aplică asupra bazei impozabile (totalitatea veniturilor obținute de microîntreprindere, din care urmează a fi deduse o serie de cheltuieli), conform dispozițiilor coroborate ale art. 49 și 53 Cod fiscal. Astfel, în situația obținerii de venituri ca urmare a desfășurării de activități specifice cu criptomonede, respectivele sume de bani vor fi luate în calcul la stabilirea bazei impozabile asupra căreia se va aplica cota de impozitare de 3% sau de 1%.
Problema care s-a pus în practică este aceea a momentului la care beneficiarul câștigului trebuie să determine cuantumul acestui câștig pe care îl va declara.
Momentan s-a opinat că operațiunea de conversie realizată în cadrul platformei nu ar trebui să implice impozitarea veniturilor, ci că acest moment survine abia când fondurile sunt transferate din platformă în conturile bancare ale persoanei care le deține.
În situația în care criptomonedele sunt achiziționate și păstrate fără a fi vândute ulterior în scopul realizării de profit, impozitarea nu va opera. Așadar, indiferent de câștigul potențial pe care o persoană ar putea să îl realizeze prin vânzarea criptomonedelor deja deținute, până în momentul în care vânzarea acestora operează în mod efectiv și este încasată contravaloarea lor, ele nu vor fi supuse impozitării din perspectiva reglementării fiscale actuale.
Pentru orice informații suplimentare și consultanță de specialitate, avocații din cadrul biroului nostru vă stau la dispoziție.
Hila Legal este un birou de avocați din Timișoara, născut din convingerea că avocatul este un partener spre succes. Construim alături de clienții noștri și luptăm pentru ei, în cheia inovației și a excelenței.