Noutăți
Reformă în construcții și urbanism – prin OUG 31/2025
Ordonanța de Urgență nr. 31/2025 a fost adoptată pentru a simplifica procedurile în domeniul urbanismului și construcțiilor, cu scopul de a accelera investițiile și de a reduce sarcinile administrative. Aceasta vine în contextul în care procesul actual de avizare a planurilor urbanistice și de obținere a autorizațiilor de construcție este considerat complex, îndelungat și costisitor, generând dificultăți semnificative pentru persoane fizice și entități juridice. Ordonanța se aplică inclusiv procedurilor de avizare în derulare la dată intrării sale în vigoare.
Victimă într-un accident rutier? Cea mai gravă lovitură poate fi lipsa de informare.
De prea multe ori am întâlnit în practica noastră persoane accidentate care, pe lângă traumele fizice și emoționale suferite, s-au confruntat și cu o realitate dură: nu știau ce drepturi au și ce pași legali trebuie să urmeze pentru a beneficia de tratament medical și despăgubiri corecte.Întâlnirea dintre libertatea angajatorului de concediere și drepturile salariatului.
Deși concedierile reprezintă uneori o realitate inevitabilă, respectarea drepturilor salariaților nu este doar o obligație legală, ci și una morală. Prin respectarea legislației muncii din România și prin comunicare deschisă, companiile pot gestiona aceste situații dificile fără a afecta încrederea și reputația. La rândul lor, salariații trebuie să fie proactivi în protejarea drepturilor lor și să exploreze resursele disponibile pentru a naviga cu succes prin această perioadă de tranziție.O nouă revizuire CAEN. Ce obligații au firmele pentru a-și actualiza obiectul de activitate
La data de 20 decembrie 2024, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2.938/C, care stabilește măsurile și procedurile necesare pentru implementarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN Rev. 3. Acest ordin vizează persoanele fizice și juridice supuse înregistrării în registrul comerțului și modifică anexele nr. 2a și 2b la Ordinul ministrului justiției nr. 2.594/C/2008.
Alexandra Hila - Antiu
Avocat | Managing Partner
Avocat fondator al Biroului de Avocați Hila Legal, Alexandra crede în parteneriatul dintre avocat și client, pentru construcția afacerilor de succes și a soluțiilor solide și de durată.
Are experiență îndelungată în gestionarea cauzelor complexe de drept al afacerilor, urmărind cu perseverență obținerea celor mai bune soluții. Conduce biroul de avocatură cu dorința de a schimba mentalitatea fata de avocat în piața de afaceri, de a contribui la un circuit economic sănătos și stabil, prin oferirea de sprijin juridic de prevenție, în antiteză cu serviciile juridice “de criză” la care companiile apelează numai în situații limită.
Reprezintă cu succes și clienții persoane fizice în litigii de drept civil, dreptul familiei și dreptul muncii, coordonând activitatea biroului în acord cu principiile care îi ghidează activitatea: profesionalism, inovație, excelență.

Afilieri



