Partajul bunurilor după divorț
Publicat:
Divorțul pune capăt unei căsătorii, dar nu și relațiilor juridice generate în timpul acesteia, în special când vine vorba de împărțirea bunurilor. Ca urmare a desfacerii căsătoriei, foștii soți se văd nevoiți să închidă nu doar un capitol personal, ci și un întreg patrimoniu construit împreună. În acest context, partajul bunurilor comune devine adesea o etapă sensibilă, încărcată de tensiune, în care dreptul își propune să restabilească echilibrul între părți, fără a putea repara inevitabilul dezechilibru emoțional.
Regimul comunității legale, adoptat de majoritatea cuplurilor din România, presupune că toate bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei devin, automat, bunuri comune în devălmășie, adică aparțin în mod egal ambilor soți, fără o delimitare precisă a cotelor. Această prezumție de egalitate – consacrată de Codul Civil – nu reflectă întotdeauna realitatea contribuțiilor materiale sau morale ale fiecăruia, dar are meritul simplității și al prezumției de solidaritate în viața conjugală.
Ce anume se împarte la partaj? În primul rând, trebuie delimitat clar între bunurile comune și cele proprii, pentru că doar cele dintâi sunt susceptibile de împărțire.
Bunurile proprii (care nu se împart la partaj), sunt următoarele (cu titlu exemplificativ):
-
bunuri primite prin moștenire sau donație, dacă dispunătorul nu a menționat că sunt pentru amândoi;
-
bunuri de uz personal (îmbrăcăminte, obiecte de igienă, etc.);
-
bunuri destinate exercitării profesiei (instrumente, echipamente, etc.);
-
manuscrise, proiecte, invenții, creații literare sau artistice;
-
despăgubiri sau indemnizații de asigurare pentru prejudicii materiale sau morale suferite personal;
-
bunuri obținute prin vânzarea, schimbul sau înlocuirea unui bun propriu.
În categoria bunurilor comune intră, de regulă, bunurile mobile și imobile cumpărate în timpul căsătoriei, conturile bancare, acțiunile sau părțile sociale, chiar și bunurile achiziționate pe numele unui singur soț, atâta vreme cât au fost cumpărate în timpul căsătoriei.
Din punct de vedere procedural, partajul poate avea loc amiabil, prin act notarial sau convenție între părți, sau judiciar, atunci când părțile nu se înțeleg cu privire la împărțirea bunurilor. Soluția amiabilă este, fără îndoială, preferabilă: este mai rapidă, mai puțin costisitoare și evită expunerea conflictului în fața unei instanțe publice. În cadrul procedurii judiciare, însă, lucrurile devin adesea mai complexe. Judecătorul nu doar că trebuie să stabilească lista bunurilor comune, dar și să determine, acolo unde este invocată, existența unei contribuții inegale la dobândirea acestora.
Această contribuție diferită trebuie însă dovedită. Nu este suficient ca unul dintre soți să invoce o contribuție superioară; sunt necesare probe solide și convingătoare: documente de plată, contracte de muncă, extrase de cont, facturi sau martori care cunosc situația patrimonială a părților. În lipsa unor asemenea probe, instanțele vor aplica prezumția legala de cotă egală: 50% pentru fiecare soț în parte. Așadar, în absența unei dovezi solide, eforturile financiare suplimentare, dar nedocumentate, riscă să nu fie luate în considerare.
Când un bun nu poate fi împărțit în natură – cum ar fi un apartament sau o mașină – instanța poate dispune atribuirea sa către unul dintre soți, sub obligația plății unei sulte, adică a unei compensații financiare către celălalt. În alte cazuri, se poate decide vânzarea bunului și împărțirea prețului, fie prin licitație publică, fie prin buna-învoială a părților. Deși facile de aplicat în teorie, aceste procedure bazate pe buna-înțelegere a foștilor soți devin adesea sursă de noi conflicte, mai ales dacă unul dintre foștii soți refuză cooperarea.
O mențiune specială merită făcută în privința datoriilor comune. În mod natural, nu doar bunurile sunt partajabile, ci și obligațiile financiare contractate în timpul căsătoriei pentru nevoi comune. Un credit ipotecar luat pentru achiziția unui apartament comun, de exemplu, va trebui împărțit în sarcina ambilor soți, proporțional cu cota de proprietate rezultată din partaj. Cu toate acestea, în fața băncii, soții rămân codebitori – ceea ce înseamnă că instituția bancară poate urmări oricare dintre ei pentru întreaga datorie, fără a ține cont de partajul intervenit între foștii soți.
În final, este important de înțeles că partajul nu este o luptă, ci o etapă necesară, care trebuie abordată cu luciditate și cu o doză sănătoasă de realism. Este recomandat ca fiecare parte să-și evalueze obiectiv pretențiile, să-și documenteze contribuțiile și să caute soluții negociate, acolo unde este posibil. Asistența unui avocat nu doar că poate clarifica drepturile fiecărui fost soț, dar poate contribui la evitarea unor greșeli costisitoare, a prelungirii conflictului sau a pierderii unor drepturi valabile.Divorțul încheie o relație personală, dar partajul reglează o relație juridică. Iar în drept, chiar și atunci când emoțiile sunt inevitabile, rigoarea, echilibrul și buna-credință trebuie să rămână principiile dominante.
Este important să consultăm întotdeauna un avocat specializat în dreptul civil – dreptul familiei pentru a obține asistență și sfaturi legale în caz intervenirii unor dispute sau neclarități referitor la drepturile și obligațiile părților în procesul de partaj. Avocații specializați din cadrul biroului Hila Legal vă stau la dispoziție pentru lămurirea oricăror nelămuriri în acest domeniu.
Hila Legal este un birou de avocați din Timișoara, născut din convingerea că avocatul este un partener spre succes. Construim alături de clienții noștri și luptăm pentru ei, în cheia inovației și a excelenței.
0742.789.650
