Nu de puține ori se întâmplă ca o persoană să fie implicată într-un accident rutier fără să fie în culpă, iar asigurătorul să refuze plata despăgubirilor sau să înainteze o ofertă de despăgubiri mai mică sau chiar derizorie în raport cu prejudiciul efectiv suferit. Mai mult, există o practică încă des întâlnită ca societățile de asigurare să nu răspundă persoanelor prejudiciate în termenele instituite de legiuitor sau chiar să nu răspundă deloc.
În articolul următor vom face o analiză a normelor incidente prin raportare la aceste termene, cu scopul de a scoate în evidență sancțiunea corelativă pentru nerespectarea acestor termene de către asigurătorul RCA.
În urma unui accident rutier, persoana prejudiciată este îndreptățită la repararea contravalorii prejudiciului suferit în urma evenimentului rutier (art. 11 din Legea nr. 132/2017), în noțiunea de “prejudiciu” fiind incluse lipsa de folosință a autovehiculului avariat și penalitățile de 0,2% pe zi întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenite.
Astfel, în urma producerii unui accident de vehicule, este necesar ca persoana asigurată să se adreseze în vederea avizării daunei asigurătorului RCA cu care proprietarul/utilizatorul răspunzător de producerea accidentului are încheiată asigurarea.
Momentul avizării daunei coincide cu cel al deschiderii dosarului de daună, asigurătorul fiind obligat să înregistreze la dosar toate documentele depuse la dosar de persoana prejudiciată.
Cu ocazia avizării daunei, persoana prejudiciată poate formula inclusiv cererea de despăgubire, prin care se solicită acoperirea prejudiciilor cauzate prin accidentul rutier (art. 20 din Legea nr. 132/2017). Cererea poate fi formulată personal de persoana prejudiciată sau prin reprezentant, deci inclusiv prin avocat, și se vor anexa în mod obligatoriu documentele prevăzute de Norma ASF nr. 20/2017.
Este recomandat ca la cererea de despăgubire să fie anexat și un deviz estimativ de lucrări, emis de un service autorizat, unde să fie stipulat costul total al reparațiilor.
Momentul avizării daunei, respectiv cel al formulării cererii de despăgubire, au o importanță deosebită în economia procedurii de despăgubire ce va urma, întrucât de la acel moment încep să curgă o serie de termene relevante.
Astfel, în termen de 3 zile lucrătoare de la data avizării daunei, asigurătorul are dreptul de a efectua constatarea prejudiciilor reclamate de persoana prejudiciată. Neefectuarea constatării de către asigurător a prejudiciilor reclamate, în termenul de 3 zile, atrage decăderea din acest drept.
Mai mult, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună şi întocmirea procesului-verbal de constatare, dacă există indicii temeinice, asigurătorul are posibilitatea de a notifica persoana prejudiciată cu privire la intenția de a efectua investigații cu privire la modul în care s-a produs evenimentul, în baza unui raport de expertiză realizat de un expert autorizat.
Rezultatul motivat al investigaţiilor se comunică părţii prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire. De asemenea, necomunicarea notificării privind intenţia de a desfăşura investigaţii în termenul de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de constatare, decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii. Așadar, pe de o parte, neefectuarea constatării prejudiciilor în termen de 3 zile de la data avizării daunei atrage imposibilitatea legală ca asigurătorul să mai uziteze de procedura investigațiilor cu privire la modul în care s-a produs evenimentul, iar, pe de altă parte, dacă s-a încheiat totuși un proces-verbal de constatare în termenul de 3 zile, asigurătorul este obligat, sub sancțiunea plății despăgubirii, să notifice persoana prejudiciată în termen de 5 zile cu privire la intenția de a efectua investigații. În fine, dacă asigurătorul nu comunică rezultatul acestor investigații în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire, este de asemenea obligat la plata despăgubirii.
De asemenea, indiferent dacă a ales să facă sau nu investigații proprii, asigurătorul RCA este obligat, în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire, fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice în scris părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în total sau parțial, pretențiile de despăgubire. Însă, dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, acesta este obligat la plata despăgubirii.
În continuare, arătăm faptul că despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Iar, în situația în care asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul de 10 zile anterior menționat sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Merită menționat că aceste penalități nu trebuie avute în vedere numai în raport cu momentul “acceptării ofertei de despăgubire” sau cel al “primirii hotărârii judecătorești definitive”, ci mai ales în raport cu momentul “îndeplinirii în mod defectuos” al obligațiilor legal ce-i revin asigurătorului, respectiv inclusiv prin nerespectarea termenelor defipte de Legea nr. 132/2017 și Norma ASF nr. 20/2017, situație în care penalitățile sunt datorate de la momentul împlinirii acestor termene imperative.
Prin urmare, persoana prejudiciată în urma unui eveniment rutier este îndreptățită la plata tuturor sumelor datorate în funcție de modul în care asigurătorul RCA își respectă obligațiile legale în termenele impuse de legislația specială, fiind totodată aplicabile sancțiunile specifice prevăzute pentru nerespectarea acestor termene. Pe cale de consecință, sumele la care este îndreptățită persoana prejudiciată sunt de cele mai multe ori considerabil superioare celor propuse de societățile de asigurare, fiind datorate inclusiv penalități de întârziere de 0,2% pe zi și contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului avariat.
În situația în care societatea de asigurări refuză în mod nejustificat plata acestor sume, este necesară formularea unei acțiuni în instanță prin care se dispună obligarea asigurătorului pe cale judecătorească la plata integrală a prejudiciului.
Dacă vă regăsiți într-o asemenea situație, biroul nostru de avocați vă stă la dispoziție.
Hila Legal este un birou de avocați din Timișoara, născut din convingerea că avocatul este un partener spre succes. Construim alături de clienții noștri și luptăm pentru ei, în cheia inovației și a excelenței.