În forma recent adoptată, Legea dării în plată produce deja în instanțe consecințe favorabile debitorilor, prin decizii definitive de înghețare a valorii francului elvețian și reechilibrare a contractelor de credit.
Astfel, la data de 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel București a respins recursul unei instituții bancare, menținând soluția instanței de apel de înghețare a cursului francului elvețian la valoarea de 2,41 lei reprezentând valoarea de la data acordării creditului, respectiv 2,0043 majorată cu 20%, ca operațiune de adaptare a contractului de împrumut la un curs din data acordării plus o marjă de 20 %.
Decizia Curții este pronunțată într-un dosar având ca obiect contestaţia formulată de către creditoarea Credit Europe Bank NV, prin mandatar Credit Europe Ipotecar IFN SA în temeiul Legii nr. 77/2016 (Legea dării în plată). Contestația a fost admisă inițial de Judecătoria Sectorului 6 București, care a constatat neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a notificării privind darea în plată. Totodată, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersului privind darea în plată.
Împotriva hotărârii a formulat apel pârâta persoană fizică, la Tribunalul București, instanță care a admis apelul și a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată și a dispus adaptarea contractului de împrumut la un curs din data acordării plus o marjă de 20 %.
La data de 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, investită cu judecarea recursului formulat de către Credit Europe Bank NV, a respins recursul formulat de către creditoare consolidând definitiv hotărârea dată de către Tribunalul București și conturând o formă incipientă a unei jurisprudențe favorabile consumatorilor debitori.
În analiza sa, Tribunalul Bucureşti reţine că, raportat la situaţiile particulare, “instanţa poate dispune o măsură inferioară de reechilibrare a contractului, în sensul că nu ar fi ţinută să aplice neapărat limita maximă a remediului legal – darea în plată -, putând să adopte măsuri pe care le putem considera clasice în materia impreviziunii (adaptarea prestaţiilor, ajustarea acestora, încetarea contractului în condiţiile indicate de instanţă, precedate toate de o încercare nereuşită de negociere). În condiţiile în care instanţa dispune adaptarea contactului, consecinţa este reducerea obligaţiei de plată, devenită excesiv de oneroasă, până la o limită rezonabilă şi echitabilă, atât pentru debitor, cât şi pentru creditor”.
Premiera a fost urmată, la doar câteva zile, de decizii similare date de Tribunalul Bucureşti, respectiv Judecătoria sectorului 4 din Capitală.
Soluțiile pronunțate în cauzele amintite respectă interpretarea obligatorie a Curții Constituţionale a României în deciziile pronunţate pe marginea Legii 77/2016 a dării în plată, unde Curtea a reținut faptul că, odată constatat caracterul excesiv de oneros al obligaţiilor contractuale (în speţă cauzat de creşterea excesivă a cursului valutar), instanţa poate aplica un remediu judiciar contractului, care poate varia de la diminuarea cursului la care se efectuează plăţile şi până la încetarea contractului prin darea în plată.
Sperăm ca practica de la București să fie un imbold pentru instanțele de judecată din țară, care să conducă la instaurarea unui echilibru în contractele de credit în CHF și să țină cont de prioritatea pe care legea dării în plată o consacră adaptării contractuale și a prestațiilor, față de soluția ultimă a dării în plată.
Pentru orice informații suplimentare, biroul nostru de avocați vă stă la dispoziție.
Hila Legal este un birou de avocați din Timișoara, născut din convingerea că avocatul este un partener spre succes. Construim alături de clienții noștri și luptăm pentru ei, în cheia inovației și a excelenței.