În urma instituirii stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul nr. 195/16.03.2020, au fost adoptate și măsuri în privința procedurilor de executare silită, având în vedere impactul acestora asupra patrimoniului debitorilor, atât persoane fizice cât și juridice.
Astfel, O.U.G. nr. 29/18.03.2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cuprinde și referiri la suspendarea sau amânarea începerii unor măsuri de executare silită.
Subsecvent intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 29/18.03.2020, a fost emis și Comunicatul din data de 23.03.2020 din partea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (U.N.E.J.), pentru clarificarea situației măsurilor de executare silită a creanțelor care nu au caracter fiscal.
O.U.G. nr. 29/2020 prevede faptulcă măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor fiscale/bugetare nu încep sau se suspendă începând cu data de 21.03.2020, pe o perioadă de până la 30 de zile după încetarea stării de urgență (în prezent starea de urgență a fost decretată până la data de 16.04.2020, cu posibilitate de prelungire).
Aceste prevederi sunt incidente inclusiv în situația în care popririle asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilitati banesti se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale.
Suspendarea nu vizează alte măsuri de executare silită decât poprirea (de exemplu: sechestre, licitații de bunuri sechestrate, etc.). Fac excepție de asemenea și executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală.
Practic, această prevedere legală presupune că în cazul popririlor instituite pe conturi bancare, sumele existente în cont la data popririi rămân indisponibilizate la dispoziția organelor fiscale pentru a fi utilizate doar pentru plata creanțelor bugetare și drepturilor salariale dar sumele care se vor încasa în cont ulterior intervenției suspendării popririi (21.03.2020), vor putea fi utilizate pe perioada suspendării de către contribuabilul supus executării silite fiscale.
Aplicabilitatea acestor prevederi legale este întocmai și în situația terților popriți: sumele datorate de către aceștia debitorului pot fi utilizate de către contribuabil, dacă creanțele acestuia din urmă sunt scadente începând cu momentul în care a intervenit suspendarea executării silite.
Decretul nr. 195/16.03.2020 prevede că activitatea de executare silită pentru recuperarea creanțelor care nu au caracter fiscal poate continua doar în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin Hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită. Potrivit art. 51, alin. 2 din Decretul nr. 195/2020, și executorii judecătorești trebuie să stabilească în exercitarea activității specifice, măsurile care se impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile în domeniu, inclusiv prin hotărârile C.N.S.S.U.
Durata acestei măsuri a fost stabilită exclusiv pe perioada stării de urgență, respectiv până la data de 16.04.2020, conform Decretului nr. 195/16.03.2020, cu posibilitate de prelungire.
Subsecvent, cu respectarea prevederilor art. 42, alin. 5 din Decretul nr. 195/2020, conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a decis suspendarea evacuărilor silite pe durata instituirii stării de urgență în România, fapt adus la cunoștința publică prin Comunicatul din data de 23.03.2020.
Pe lângă suspendarea evacuărilor, conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a decis ca executorii judecătorești să suspende toate procedurile de executare silită directă, precum și luarea altor măsuri cu privire la prevenirea răspândirii cu noul coronavirus, atât în rândul cetățenilor, cât și al executorilor și al angajaților birourilor acestora.
Astfel, actele de executare silită care mai pot fi îndeplinite pe perioada stării de urgență de către executorii judecătorești sunt acele acte care nu implică un contact fizic direct al participanților la procedura executării silite: popriri, evaluări de bunuri, licitații publice cu depunerea ofertelor prin mijloace exectronice, sechestre care se pot realiza cu respectarea normelor de protecție sanitară și a măsurilor impuse de C.N.S.S.U.
Fie că sunteți în postura de salariat sau angajator și aveți întrebări în materia dreptului muncii, avocații din cadrul biroului Hila Legal vă stau la dispoziție pentru clarificarea și găsirea celor mai potrivite soluții.
Hila Legal este un birou de avocați din Timișoara, născut din convingerea că avocatul este un partener spre succes. Construim alături de clienții noștri și luptăm pentru ei, în cheia inovației și a excelenței.