Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană și EUIPO, finanțează programul pentru IMM-uri „Ideas Powered for Business”, o schemă de subvenții în valoare de 20 de milioane euro creată pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) să aibă acces la fonduri pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.
„Ideas Powered for Business” vizează întreprinderile care doresc să-și dezvolte strategiile de proprietate intelectuală și să-și protejeze drepturile la nivel național și european.
Fiecare IMM poate primi o rambursare de maxim 1500 euro din valoarea taxelor de înregistrare, reprezentând 50% din cuantumul acestora.
Sunt eligibile IMM-urile din cele 27 de state ale Uniunii Europene care își manifestă intenția și se înscriu în program în una din cele 5 etape pe parcursul cărora se desfășoară programul.
Pentru fiecare dintre cele 5 etape de înscriere sunt alocate 4 milioane de euro, etapele desfășurându-se după următorul calendar:
Etapa I: 11 ianuarie 2021 – 31 ianuarie 2021
Etapa a II-a: 01 martie 2021 – 31 martie 2021
Etapa a III-a: 01 mai 2021 – 31 mai 2021
Etapa a IV-a: 01 iulie 2021 – 31 iulie 2021
Etapa a V-a: 01 septembrie 2021 – 30 septembrie 2021
Etapa 1.
Se trimite formularul de candidatură completat online, împreună cu documentația necesară, pentru a se verifica statutul de IMM și a stabili dacă se poate continua procedura de depunere. Recomandăm consultarea listei de verificare înainte de depunerea cererii. Se primește un e-mail de confirmare de primire a cererii iar dacă firma este selectată, se primește o decizie de subvenție semnată de Oficiu. Solicitanții neselectați vor fi informați cu privire la motivele deciziei negative.
Etapa 2.
Se depune cererea și se achită marca și/sau desenul/modelul și/sau serviciul de pre-diagnoză de PI în termen de 30 zile de la primirea deciziei de subvenție. Cererile de înregistrare pentru mărci și desene sau modele industriale pot fi depuse la unul dintre oficiile naționale pentru proprietate intelectuală din UE (la OSIM la nivel național ), la Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală (care include Belgia, Țările de Jos și Luxemburg – la nivel regional) sau la EUIPO (care acoperă toate statele membre ale UE).
Etapa 3.
După achitarea taxelor, se trimite cererea de rambursare folosind linkul disponibil în decizia de subvenție (Etapa 1). După trimitere, se primește un e-mail de confirmare de primire a cererii de plată. Sub rezerva validării informațiilor și a documentației depuse, plata se efectuează în termen de o lună, iar beneficiarii vor fi notificați în consecință prin e-mail.
Hila Legal este un birou de avocați din Timișoara, născut din convingerea că avocatul este un partener spre succes. Construim alături de clienții noștri și luptăm pentru ei, în cheia inovației și a excelenței.