Topul celor mai des întâlnite nelegalități din cadrul executărilor silite demarate la solicitarea creditorilor cesionari sau bănci.

Topul celor mai des întâlnite nelegalități din cadrul executărilor silite demarate la solicitarea creditorilor cesionari sau bănci. Partea a II-a – Lipsa dovezii comunicării cesiunii către debitorul cedat, situație ce atrage lipsa calității procesuale active (de creditor urmăritor) a cesionarului în cadrul procedurii execuționale Un…

Simplificarea impozitării investițiilor pe bursa locală

Simplificarea impozitării investițiilor pe bursa locală Miercuri, 20 aprilie 2022, Camera Deputaților a votat proiectul legislativ care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, prin care se simplifică regimul de impozitare pentru investitorii de pe piața locală de capital. Mai exact, legea prevede reținerea la…

Legal update: Dreptul muncii și protecției sociale. 

Legal update: Dreptul muncii și protecției sociale.  În Monitorul Oficial nr. 328 din 04.04.2022 a fost publicat Ordinul nr. 366/25.03.2022 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2022, iar în Monitorul Oficial nr. 333 din 05.04.2022 a…

Plângere CEDO – Condiții de admisibilitate

Plângere CEDO – Condiții de admisibilitate Noutate importantă! Ca urmare a adoptării de către statele membre ale Consiliului Europei a Protocolului nr. 15 la Convenția CEDO, termenul în care poate fi sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Omului se scurtează la 4 luni. Modificarea devine operantă…

Criptomonedele – regim fiscal

Criptomonedele – regim fiscal Criptomonedele sunt monedele digitale, virtuale, nebancare (en. cryptocurrencies, cyptoassets, virtual currencies) – o reprezentare digitală a valorii sau a drepturilor care pot fi transferate și stocate electronic, utilizând tehnologia registrelor distribuite sau o tehnologie similară (ex. blockchain). În legislața națională, prevederile…

Procedura vânzării terenurilor agricole situate în extravilan în lumina noilor norme metodologice din 8 februarie 2021 – Partea a II-a: categoria „potențialilor cumpărători”

Procedura vânzării terenurilor agricole situate în extravilan în lumina noilor norme metodologice din 8 februarie 2021 – Partea a II-a: categoria „potențialilor cumpărători” Procedura vânzării terenurilor agricole situate în extravilan presupune parcurgera a două etape: prima – cu privire la titularii dreptului de preempțiune (preemptori),…

1 2 3